Dacia Spring are sistemul de infotainment Media Nav care suportă nativ CarPlay și Android Auto. Eu am două telefoane, un iPhone 11 și un Samsung Galaxy S21, deci am ambele sisteme pe care le folosesc.

Pentru asta, chiar de la început, pentru că mufa usb este chiar deasupra ecranului, mi-am luat cabluri la 90 grade, le-am descris aici. Sunt utile, pentru că nu mai atârnă prin fața ecranului ci prin lateral.

Există și posibilitatea de a trage o priza usb direct prin spate și de a scăpa de acest cablu dar presupune desfacerea unității și lipirea de fire pe placă (un tuturial preluat de pe net, nu am făcut personal). Este vorba de conectorul C13000 de pe placă la care se lipesc direct firele și se conectează un cablu usb mamă în care se va introduce adaptorul wireless CP/AA.

În această poza, pinoutul este 1: 5V+, 2: Data-, 3: Data+, 4: ID, 5: Ground.

Este suficient să conectați smartphonul la cablul USB la MediaNav și puteți porni CarPlay sau Android Auto.

Însă, mașinile mai premium suportă și CP/AA wireless, adică nu mai e nevoie de cablu de conectare la unitatea mașinii, din momentul în care e în rază se conectează automat. Astfel avantajul e că nici nu mai trebuie să scoți telefonul din buzunar, el deja s-a conectat și îl vedeți pe ecranul mașinii.

Acum, poate părea un moft, pentru că de obicei, când ești în mașină, îți pui și telefonul la încărcat, așa că inevitabil tot trebuie să îl conectezi la cablul USB și la un încărcător. Așa că nu prea mai contează că ai CP/AA wireless, tot înfipt în cablu este. Singura diferență e dacă ai un încărcător wireless (un pad sau suport magnetic) atunci chiar e comod și util.

Pentru a avea conexiune AA/CP wireless la Spring, există pe piața niște dispozitive, care fac acest lucru și costă destul de scump 70-90$. Ele se conectează la USB fizic cu mașina și apoi comunică cu telefonul wireless. Unul dintre ele se numește AAWireleless și care înțeleg că (nu știu sigur) ar fi inventat/construit de un român (Emil Borconi Szedressy).

Dar nu e singurul. În China deja au apărut aceste dispozitive de ceva vreme, un model ar fi acesta Carlinkit CarPlay Adapter la 76,59$ sau Android 10 Wireless Android Auto Adapter la 78,15$. Eu l-am cumpărat pe acesta din urmă și îl folosesc în mașină.

Recomand evident AAWireless, nu doar că e făcut de un român dar pentru că pare mai profesional și aveți parte de suport tehnic, garanție, factură, etc față de cele din China care sunt la noroc.

Nu știu cum funcționează celelalte două menționate, dar ce mi s-a părut interesant la cel cumpărat este că de fapt este un mini telefon/tabletă/navigație, este un sistem cu Android 10 (CPU A53 cu patru core-uri, 2Gb RAM, 16GB ROM, Wifi, BT) și se pot instala și alte aplicații Android care vor rula direct pe ecranul mașinii (sau rula muzica, filme) și vine cu Youtube și Netflix preinstalat. Adică, practic ai propriul tău infotainment în mașină cu Android fără să îl miști pe cel original. Nu are GPS, deci nu poate fi folosit pentru aplicații de navigație ci doar pentru multimedia.

Din momentul în care pui contactul în mașină, dacă dispozitivul e conectat pe cablu, pornește interfața proprie pe ecran. Poți folosi simplu, cu Youtube, Netflix, Spotify sau ce mai folosiți de obicei sau, dacă deja este împerecheat, va porni CarPlay sau Android Auto automat. Pornește destul de repede iar la utilizare se comportă exact la fel ca și cum ar fi pe cablu…nu există întârziere, este instant, cel puțin atât cât l-am folosit eu (și fără a putea face comparație cu altele).

Le-am testat pe ambele și CarPlay (care e mai ușor de configurat) dar și Android Auto (care necesită mai întâi o conectare prin cablu). Cine își dorește această opțiune, își poate cumpăra un astfel de dispozitiv.


Comments

Un răspuns la „Wireless Smartphone”

  1. […] protectii laterale, covorașe, geamuri fumurii, cauciucuri noi, solutii pentru dezaburire, frunk, carpay si android auto wireless, comenzi pe volan, etc. Mi-am construit și primul suport de pahar, printat 3D (am facut mai multe […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe